Când privim în urmă, și o mai facem uneori, ne dăm seama că flexibilitatea, adaptabilitatea, capacitatea de inventare și reinventare, crearea lucrurilor mărețe din nimic au rămas peste timp principalele atuuri ale noastre.
Am început timid, într-o perioadă în care lumea toată avea nevoie de o schimbare, o schimbare către un necunoscut pe care temători, dar siguri de profesionalismul nostru, am început să-l explorăm. Și așa, acel A fost odată... al nostru începe în 1993.
Încă de la început am urmărit să dăm valoare lucrurilor, să sprijinim oameni în crearea propriilor elemente de identitate și, astfel, am ajuns să ne mândrim astăzi cu proiecte importante atât pentru noi cât și pentru partenerii noștri.
În tot ceea ce am făcut, ne-am ghidat după spiritul practic şi creşterea confortului cotidian al clienţilor noştri, asigurând calitatea, diversitatea şi tehnologia, în acord cu nevoile clienților și evoluția prezentului și viitorului.
Compania noastră își propune să ofere soluții corecte și complete fiecărei categorii de nevoi, să asigure un nivel ridicat de competitivitate și responsabilitate și să concentreze toate resursele necesare pentru creșterea valorii adăugate și satisfacției tuturor partenerilor:clienți, acționari, angajați.
La PROFI ELEMENTS suntem mândri de identitatea noastră, bucuroși să lucrăm împreună cu și pentru clienții noștri și să creăm în jurul nostru o atmosferă de profesionalism, încredere, siguranță și sustenabilitate.
Iubim să construim pentru că fiecare construcție are o poveste ce ne leagă de oameni și vechile lor povești, dar este și un început pentrunoi experiențe. Iar noi, la PROFI ELEMENTS iubim să creăm, în fiecare zi, noi începuturi.
PROFI ELEMENTS își propune să fie un model de competitivitate, inovație, profesionalism și sustenabilitate pe piața de construcții din România.
PROFI ELEMENTS crede în servicii complete şi competente, prin care clienţii primesc la cheie şi la termen, o clădire construită bine cu cel mai bun raport dintre cost şi rezultat.
Compania noastră se află într-un proces continuu de învăţare şi modernizare, investind în tehnologie nouă şi cultivând inovaţia inspirată.
Ne-am propus să construim clădiri care se integrează armonios în mediul înconjurător, asigurându-ne totodată de folosirea materialelor care cresc eficiența energetică.
Standardele înalte şi tehnologiile performante sunt îmbunătăţite permanent şi definesc succesul companiei noastre.
Dotarea tehnică şi aplicarea normativelor de securitate a muncii garantează lucrul în siguranţă pentru angajaţii companiei.
Crearea de parteneriate sustenabile prin oferirea de servicii și soluții care să răspundă nevoilor și exigențelor de calitate ale tuturor clienților noștri.